În primul semestru al anului, organele de aplicare a legii din România au destructurat 28 de grupuri infracționale organizate, specializate în trafic de droguri.

Potrivit Poliției Naționale, au fost percheziționate 1.475 de percheziții locuințe și peste 1.400 de persoane au fost reținute, arestate sau control judiciar, totodată fiind confiscate 392 kg. de droguri și identificate 29 de culturi ilicite de cannabis.

În colaborare cu parteneri externi cu atribuții în domeniu o categorie importantă de consumatori nu mai are posibilitatea să se aprovizioneze cu droguri din mediul online și, prin colaborare cu alte instituții și parteneriate public-privat 20 de site-uri au fost blocate, restrângându-se astfel posibilitatea căutării în mediul online a substanțelor psihoactive.

Prin rechizitoriul procurorilor DIICOT din dosarul ”ENIGMA”, care viza combaterea traficului de droguri de risc și mare risc prin intermediul unui grup creat pe o platformă de mesagerie sub numele ”Iarba Dulce”, dar și a altor grupuri, 16 persoane au fost trimise în judecată (6 inculpați în stare de arest preventiv, 4 în arest la domiciliu, 4 în controlul judiciar, un inculpat în stare de libertate și un inculpat arestat în altă cauză) pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc, inclusiv către minori (14 si 16 ani), îndemn la consumul ilicit de droguri de mare risc, efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, pornografie infantilă și  conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Operațiunea ENIGMA a vizat un grup constituit în iulie 2022 de doi dintre inculpați, la care au aderat ulterior și alți inculpați.

Din datele rezultate din raportul EMCDDA (Observatorul European pentru monitorizarea drogurilor și a dependentei de droguri) din 2023, precum și din cazuistică, s-a constatat tendința de extindere și dezvoltare a pieței de vânzare și consum de droguri de risc (canabis) și mare risc (amfetamine, ecstasy, ciuperci halucinogene), inclusiv către minori. Din acest punct de vedere, apariția platformelor online specializate în distribuirea drogurilor, în cadrul unor grupuri de chat, create pe platforme online a unor aplicații de mesagerie instantă și accesibilitatea facilă a acestor platforme, reprezintă un factor de risc.

Grupul de chat online, vizat în acest dosar, avea în luna aprilie a acestui an, aproximativ 11.000 membri care se prevalau de setările de confidențialitate ale aplicației (având doar pseudonime – username-uri) și foloseau grupul pentru vânzarea și procurarea de droguri în vederea consumului propriu. Grupul de chat funcționa ca o piață virtuală neagră de desfacere, cu cereri și oferte pentru o mare varietate de tipuri de droguri, în cadrul căreia dealerii de droguri închiriau echivalentul unor tarabe virtuale, pentru care plăteau lunar o sumă de bani administratorului. Membrii grupului nu proveneau doar din București, ci și din alte orașe – Craiova, Brașov, Constanța, Cluj Napoca, Târgu Jiu, Arad, Oradea, Timișoara, Pitești, Ploiești.

Inculpații au acționat pe mai multe paliere, de comandă, sprijin  și de execuție, constând în verificarea si validarea aderării la grup a altor membrii  și integrarea lor, coordonarea vânzărilor către consumatori, aprovizionarea, respectiv comercializarea drogurilor de risc și mare risc, către consumatori de vârste tinere și foarte tinere, stimularea consumului de droguri inclusiv prin organizarea de tombole pentru cumpărătorii constanți, cu premii în droguri.

Această piață neagră, în mediul online, era ușor accesibilă pentru tineri, inclusiv minori și le oferea posibilitatea să intre în legătură, în condiții de anonimitate și falsă siguranță, cu dealeri de droguri pe care nu i-ar fi putut cunoaște sau contacta în viața reală cu atâta ușurință.

Clienții, utilizatori ai unor terminale mobile, contactau distribuitorii pe această platformă, iar apoi, în urma negocierilor directe, erau îndrumați către cel mai apropiat dealer local, în funcție de localitate, tipul de drog solicitat, ratingul de piața al dealerului și alte criterii stabilite la momentul interacțiunii.

Distribuitorii își promovau ofertele de droguri pe această platformă și se împărțeau zonele de distribuție.

Administratorul platformei și liderul grupului infracțional organizat modera discuțiile și selecta componența membrilor grupului pe platforma de comunicare, care avea capabilitatea de a genera 40.000 – 50.000 de mesaje zilnic (majoritatea fiind legate despre modalitățile de distribuție a drogurilor, consum, zone de distribuție, dar și despre efectele drogurilor).

Prin rechizitoriu s-a solicitat confiscarea specială a cantităților de droguri ridicate pe parcursul perchezițiilor domiciliare, a mai multor telefoane mobile, grindere și cântare electronice, a sumelor de bani  identificate ca provenind din comercializarea drogurilor, precum și obligarea inculpaților la plata unor cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 160.000 lei.

De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de bani prezente și viitoare din conturile a 6 dintre inculpați, solicitându-se instanței aplicarea măsurii de siguranța a confiscării extinse.

Având în vedere discrepanța vădită între venituri, proprietăți, stil de viață și veniturile fiscalizate ale unora dintre persoanele cercetate, în cauză s-a dispus disjungerea și continuarea cercetărilor pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

Dosarul ”ENIGMA” a fost trimis Tribunalului Bucureşti.

Apărute pe piaţa drogurilor din România în 2009, substanțele psihoactive au înregistrat, în anul 2019, cel mai mare nivel al consumului în populația generală, fiind cele mai consumate droguri ilicite din România.

În prezent, la nivel național, România se confruntă cu o problematică amplă referitoare la consumul de substanțe psihoactive în rândul minorilor, prin prisma accesului la acestea (pot fi comandate și prin intermediul internetului).

În mediul virtual, există foarte multe site-uri care comercializează aceste substanțe sau chiar exclusiv aceste produse, cee ace expune tinerii la un pericol considerat imminent.

Având în vedere prevalența și impactul anumitor substanțe din categoria noilor substanțe psihoactive, la nivel național, dar și european, au fost efectuate demersuri necesare, iar, anul acesta, a fost aprobată modificarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, în sensul introducerii pe Tabelul-Anexă I a 3-CMC, 3-MMC și Euthylone, precum și a introducerii Brorphine și Metonitazene in Tabelul-Anexă II, aceste substanțe fiind considerate droguri de mare risc.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentANM: Cod galben de caniculă și ploi
Articolul următorPrahova. Femeie de 55 de ani a decedat, după ce s-a aruncat de la etajul 4 al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti