Pachete sociale de Paşte pentru 2.300 de pensionari din Ploieşti

Pachete sociale de Paşte pentru 2.300 de pensionari din Ploieşti
2.300 de pensionari din Ploieşti au primit daruri din partea Primăriei,
2.300 de pensionari din Ploieşti au primit daruri din partea Primăriei, cu ocazia Paştelui. Pachetele, oferite în baza unor sponsorizări, conţin produse de sezon şi alimente de necesitate.
Produsele au fost distribuite miercuri. Campania de sprijin a avut loc în baza unor sponsorizări din partea unor societăţi comerciale din municipiu şi cu implicarea asociaţiilor de pensionari din Ploieşti, a anunţat Primăria într-un comunicat de presă transmis miercuri.
Produse alimentare de Paşte
"Primarul municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, a continuat programul social prin intermediul căruia 2300 de pensionari ploieșteni au primit daruri de Sfintele Sărbători de Paște. Printr-o sponsorizare a mai multor agenți economici locali, dar și cu colaborarea activă a asociațiilor de pensionari din municipiul nostru, astăzi, au fost distribuite cele 2300 de pachete către pensionarii ploieșteni. Darurile de Paște, oferite în cadrul acestei inițiative locale, conțin mai multe produse alimentare specifice sărbătorilor pascale: cozonac, ouă, făină, zahăr, ulei, vin. Municipalitatea ploieșteană le mulțumește tuturor celor care s-au implicat direct în această campanie socială, în sensul de a aduce sprijin și mesajul speranței și încurajării în sufletul pensionarilor ploieșteni", se arată în comunicat.
Sursa: Realitatea de Prahova
Citește și:
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











