Cornel Dinicu – patronul de la Ferma Dacilor a susținut că a luat toate măsurile pentru siguranța turiștilor. Acesta a spus, în ultimul cuvânt în fața judecătorilor, înainte ca aceștia să-i decidă arestarea preventivă pentru 30 de zile, că dorește să se afle adevărul pentru că trăiește o adevărată dramă după ce și-a pierdut copilul și se simte deja pedepsit. Dinicu se află în arestul din Câmpina.

Patronul de la Ferma Dacilor, arestat preventiv în prezent, a declarat în fața instanței că simte că ispășește deja o pedeapsă după ce și-a pierdut copilul în incendiu.

„Este plata în avans și o pedeapsă în avans pentru multe vieți și sunt interesat să elucidez acest mister atâta timp cât știu că am depus toate diligențele în așa fel încât să asigur orice condiție de securitate chiar în plus față de cele cerute de ISU”, a spus acesta în instanță potrivit presei, scrie Realitatea PLUS.

Cornel Dinicu sugerează faptul că ar fi vorba despre cineva care ar fi dat foc pentru a-i distruge afacerea.

Angajații Fermei Dacilor au relatat anchetatorilor ce s-a întâmplat, de fapt, în ziua în care 8 oameni au murit, după ce pensiunea în care erau cazați a ars ca o torță. 

Ies la iveală mărturii cutremurătoare din infernul de la Ferma Dacilor.

Angajată, despre conflictul dintre doi soți: Domnul i-a spus soției sale că este mult fum și au început să se îmbrâncească și să se lovească reciproc

Din declarația angajatei pensiunii ca îngrijitoare la animale, a rezultat că la data de 26.12.2023, în jurul orei 05:00, aflându-se în camera numărul 6 de la parterul pensiunii, s-a trezit din somn din cauza fumului care intrase în camera unde aceasta se afla.

În acel moment, a auzit o doamnă țipând afară și a fugit să vadă ce se întâmplă. Când a ieșit din cameră a observat că incendiul se manifesta la bucătărie, arzând bunurile din interior iar în toată pensiunea era fum.

Ajunsă afară, martora a văzut-o pe doamna care țipa uitându-se la mâini, a observat că aceasta are rănită la nivelul mâinilor și a feței, fiind murdară de funingine. Martora a întrebat-o ce s-a întâmplat însă femeia nu i-a răspuns. Martora a arătat că a înconjurat clădirea să vadă unde arde și a observat că focul se mai manifesta la mansardă, pe la mijlocul clădirii, și pe acoperiș.

Ulterior, martora a aflat că locul unde a văzut prima data că ardea mansarda era camera unde stătuse doamna care țipa. Martora a văzut că, ulterior, a coborât și soțul acelei doamne, căruia îi spunea să meargă să scoată copiii de acolo. În aceasta împrejurare respectivul domn i-a spus soției sale că este mult fum si au început să se îmbrâncească și să se lovească reciproc.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentAderarea României la Schengen | Marcel Ciolacu: „După 13 ani, am reușit să avem o decizie privind ridicarea granițelor aeriene și maritime”
Articolul următorRareș Bogdan: În PNL nu sunt aripi și aripioare, suntem toți în spatele lui Nicolae Ciucă și-l vom duce la Palatul Cotroceni