Proprietarul unui service auto din orașul Plopeni a dispărut, după ce se pare că a înşelat zeci de şoferi.
Bărbatul se angaja că schimbă bordul maşinilor aduse din Marea Britanie, care erau cu volan pe dreapta, şi a solicitat în fiecare caz un avans de câteva mii de euro.
Ca să aibă volan pe stânga, așa cum se circulă în România, clienții au acceptat târgul, numai că s-au alertat când nu au mai primit niciun răspuns.
Până acum, șase persoane au depus deja plângere împotriva patronului de service din Plopeni.
Doi dintre ei nu și-au mai găsit deloc mașinile aduse la modificare, iar alte patru autoturisme au fost descoperite dezmembrate.
În plus, spațiul folosit ca service era închiriat și bărbatul se pare că nu și-a plătit nici obligațiile contractuale.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili câți clienți au fost înșelați și care este valoarea totală a pagubei.
Suspectul a fost dat dispărut.