Patru braconieri prinși la pescuit, pe lacul Măneciu

Patru braconieri prinși la pescuit, pe lacul Măneciu
Jandarmii și lucrători ai A.J.V.P.S. Prahova au surprins în flagrant, în zona lacului Măneciu, patru braconieri care recuperau din apă plasele pline cu pești.
Jandarmii și lucrători ai A.J.V.P.S. Prahova au surprins în flagrant, în zona lacului Măneciu, patru braconieri care recuperau din apă plasele pline cu pești.
Patrula a fost organizată după ce, marți, în jurul orei 5.00, autoritățile au fost alertate că mai multe persoane ar fi întins plase de pescuit în lacul de la barajul Măneciu.
“Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova împreună cu lucrători ai A.J.V.P.S. Prahova au efectuat o activitate de patrulare în zona respectivă.
În jurul orei 11.00, în zona «Telejenel» au fost surprinși patru bărbați în timp ce scoteau din apă două plase de pescuit în care erau prinse mai multe exemplare de pești de diferite specii.
În continuare au fost întocmit acte de sesizare sub aspectul săvârșirii a două fapte prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura”, a informat IJJ Prahova.
Bunurile au fost ridicate și predate organelor de urmărire penală pentru continuarea verificărilor iar exemplarele de pește au fost eliberate în mediul lor natural.
Jandarmii reamintesc faptul că, în perioada 9 aprilie - 7 iunie, se află în vigoare prohibiția pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial, ocazie cu care vor fi intensificate acțiunile punctuale care au drept scop protejarea fondului piscicol.
Sursa: Realitatea de Prahova
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











