Șapte percheziții în dosare instrumentate în Prahova au loc, miercuri dimineață, în județ, precum și în municipiile București și Bârlad.

Descinderile au fost organizate în vederea adunării de probe în trei dosare distincte.

“Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cei ai Secției nr.4 de Poliție Ploiești și cei ai Secției Rurale de Poliție Drajna, pun în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, în municipiile București, Bârlad, Ploiești și într-o comună din județul Prahova, la locuințele unor persoane bănuite de înșelăciune, tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare, deținere ilegală de arme, precum și tăiere și furt de arbori, în trei cauze diferite.

Șapte persoane vor fi conduse la sediul unității de poliție, pentru audieri”, au informat reprezentanții IJP Prahova.

Potrivit acestora, prejudiciul cauzat este de peste 31.500 de lei.

Pentru acțiunile de astăzi, suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova și jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploiești.

 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL: Fostul director Romgaz Adrian Volintiru despre cum a ratat România șansa de a nu depinde de gazul rusesc
Articolul următorRomânii nu mai au nevoie de certificat covid ca să intre în Bulgaria