Polițiștii au descins marți dimineața la mai multe adrese din județul Prahova, într-un dosar penal care vizează comercializarea de accesorii contrafăcute pentru telefoane mobile, prezentate în mod fals drept originale ale unor mărci cunoscute.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice pun în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Ploiești și în orașul Urlați, la domiciliile unor persoane, respectiv la sediul și punctul de lucru ale unui agent economic, bănuite de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, informează IGPR.

În fapt, în perioada noiembrie 2022 – prezent, persoanele în cauză ar fi oferit spre vânzare, prin intermediul unui magazin online, dar și al unui punct de lucru fizic, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în municipiul Ploiești, accesorii pentru telefoane mobile inscripționate cu însemnele unor mărci protejate, despre care există suspiciunea rezonabilă că sunt contrafăcute, conform indicațiilor titularilor de marcă, dar și raportat la prețurile practicate.

Totodată, vor fi puse în executare două mandate de aducere, a transmis Poliția.

Articolul precedentGabriela Firea are soluții pentru pacienții cu boli psihice: “Aceste persoane au nevoie de ajutor specializat, dar și de acceptare din partea celor din jur”
Articolul următorAutorul atacului terorist de la Bruxelles, în care au murit 2 oameni, a fost OMORÂT în cursul acțiunii de capturare