În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud desfășoară 13 percheziții, la persoane fizice și juridice din județele Constanța și Prahova, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările se desfășoară cu privire la înșelăciuni comise privind comerțul cu animale vii, prin folosirea de mijloace mincinoase de plată.

Potrivit anchetatorilor, persoanele în cauză nu ar fi achitat animalele, creând astfel un prejudiciu mai multor persoane din județul Bistrița-Năsăud.

Acțiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și al polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și Inspectoratului de Poliție Județean Prahova.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

Articolul precedentTestarea rapidă în farmacii pentru depistarea COVID-19, aprobată de Ministerul Sănătății
Articolul următorUna dintre victimele accidentului de pe DN 72, dintre o autoutilitară și un autobuz, a murit