Polițiștii Secției nr. 3 de poliție rurală Blejoi au efectuat, astăzi, patru percheziții domiciliare în orașul Băicoi, la persoane bănuite de comiterea a 16 infracțiuni de furt din stațiile de carburant de pe raza municipiilor Ploiești și Câmpina dar și de pe raza localităților Băicoi, Cornu și Blejoi.
“Din cercetări a reieșit faptul că în perioada 2 septembrie – 18 octombrie a.c., persoanele în cauză alimentau autoturismele, din stațiile de carburant indicate mai sus, fără a achita contravaloarea combustibilului.
De menționat este faptul că, aceștia foloseau la activitatea infracțională plăcuțe de înmatriculare false.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate obiecte folosite la activitatea infracțională”, a informat IJP Prahova.
Potrivit sursei citate, prejudiciul ar fi de aproape 5.000 de lei.
Acțiunea a beneficiat și de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Matei Basarab” Ploiești.
Sursa: Realitatea de Prahova