Mai multe persoane care tulburau liniştea publică în centrul municipiului Câmpina au fost conduse la audieri, vineri seară, după ce s-au comportat agresiv cu poliţiştii.

“Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpina au fost sesizaţi despre faptul că, în centrul municipiului, mai multe persoane tulbură ordinea şi liniştea publică. La faţa locului au fost direcţionate mai multe echipaje de poliţie care, după somarea legală a persoanelor, au procedat la imobilizarea acestora, care au manifestat un comportament agresiv faţă de poliţişti”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.

Conform aceleiaşi surse, în timpul intervenţiei unul dintre bărbaţi a distrus oglinda laterală a uneia dintre autospecialele de poliţie.

Persoanele implicate au fost conduse la sediul unităţii de poliţie, pentru luarea măsurilor legale care se impun.

“În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere. Cercetările continuă pentru administrarea întregului probatoriu”, precizează IPJ Prahova. 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Dorin Iacob: „Ales bules – S-a ales praful! Cam așa se poate descrie mariajul PSD-PNL”
Articolul următorPeste 8.000 de cazuri noi de infectare cu SARS-COV-2! Situația în fiecare județ