Aproape 51.000 de persoane sunt înscrise în registrul cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, a anunțat sâmbătă IGPR.

Astfel, față de 74 de persoane a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, iar față de 199 de persoane cea a controlului judiciar.

În prezent, se află în supraveghere 11.504 persoane cu măsuri preventive, dintre care 1.543 se află în arest la domiciliu, 9.939 se află sub control judiciar, iar față de 22 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune.

Sumele stabilite de organele judiciare prin măsurile preventive de control judiciar pe cauțiune dispuse în anul 2022 sunt în valoare de 3.450.500 de euro și 150.020 de lei.

IGPR anunță că, în 26 ianuarie 2023, existau 50.836 de persoane înscrise în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, pentru care Poliția desfășoară activități de supraveghere.

Articolul precedentAvertisment: RISC mare de AVALANȘĂ în Munții Bucegi
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET