Un tramvai a fost blocat în trafic de o mașină de poliție. Incidentul s-a petrecut vineri. 

De unde a pornit totul? Un bătrân efectuase o operațiune la un bancomat din Ploiești, constatând apoi că nu mai are cardul bancar. În perioada petrecută lângă bancomat a observat un alt bărbat în apropiere, căruia i-a reținut semnalmentele și vestimentația.

În scurt timp, după ce a plecat de lângă bancomat, bătrânul nu și-a mai găsit cardul. A sunat la 112, oferindu-le polițiștilor semnalmentele bărbatului pe care l-a suspectat de furt. Bătrânul a declarat că îl observase urcându-se într-un tramvai.

Polițiștii s-au mobilizat rapid, au identificat tramvaiul și l-au oprit în trafic, găsindu-l pe ”suspect”. Deși nedumerit de ceea ce i se întâmpla, acesta din urmă a fost cooperant, fiind condus la secție, conform procedurilor, pentru clarificarea situației.

Conform reprezentanților IPJ Prahova, în timp ce se afla și el alături de polițiști, bătrânul a căutat mai bine prin lucrurile personale, găsindu-și cardul…

Povestea s-a terminat cu bine pentru ”suspect”, care a fost nevoit să treacă printr-o situație mai mult decât neplăcută.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentBilanț coronavirus: 4.267 de cazuri noi și 76 de decese. Vezi situația pe fiecare județ
Articolul următorDouă accidente în Prahova, pe DN1 și DN1A. 5 autoturisme și 15 persoane sunt implicate