Ploieștenii mai au de așteptat până vor circula cu autobuze noi. Licitația este blocată

Ploieștenii mai au de așteptat până vor circula cu noile mijloace de transport în comun. Asta pentru că procedura de achiziţie publică derulată de Primăria Ploieşti pentru achiziționarea a 50 de autobuze diesel noi este în acest moment blocată.

Ploieștenii mai au de așteptat până vor circula cu noile mijloace de transport în comun.

Conform primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, la sediul Primăriei a ajuns o notificare prealabilă din partea firmei care se clasase pe locul doi la această licitaţie, edilul precizând că nu este vorba despre o contestaţie.

Chiar și în aceste condiții, procedura de finalizare a licitației riscă să blocheze cel puţin câteva săptămâni.

Concret, firma respectivă, nemulţumită că a pierdut licitaţia, i-a solicitat comisiei să reanalizeze ofertele depuse.

“Astăzi o să le transmitem un răspuns, în care spunem dacă luăm sau nu măsuri în urma notificării primite. Ei vor avea la dispoziţie încă zece zile în care pot să conteste răspunsul nostru”, a declarat, vineri, primarul Adrian Dobre.

Vă reamintim faptul că la această licitație s-au înscris doi ofertanţi, BMC, care s-ar fi clasat pe primul loc, cu un preţ total propus de 38 de milioane de lei fără TVA, şi ISUZU.

Licitaţia vizează aducerea a 50 de autobuze noi, cu motorizare pe motorină, în mai multe tranşe, împărţite până în 2020. În acest an, în Ploieşti ar urma să ajungă cel puţin 10 autobuze.

Articolul precedentAngajare prin încadrare directă la Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești
Articolul următorAccident pe DN1, în zona localității Potigrafu. Traficul este restricționat