Acasă Actual Ploiești: Bărbat cu alcoolemie record la primele ore ale dimineții

Ploiești: Bărbat cu alcoolemie record la primele ore ale dimineții

 

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Ploiești, în timp ce desfășurau activități de supravegehere și control al traficului rutier pe strada Prelungirea Mărășești din municipiu, au oprit, duminică dimineața, pentru control, un autoturism condus de un bărbat care circula din direcția DN1 către Șoseaua Vestului.

Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1.36 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.

Totodată, ca măsura complementară, bărbatului în vârstă de 43 de ani i-a fost reținut permisul de conducere, fiindu-i eliberată dovadă fără drept de circulație.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentNumărul deceselor COVID a depășit pragul de 5 milioane, la nivel mondial
Articolul următorAccident mortal pe DN1.Un bărbat a murit după ce a fost lovit de o autoutilitară