Ploieşti. Tânăr deghizat în călugăriță intră în blocuri și cere bani locatarilor

Ploieşti. Tânăr deghizat în călugăriță intră în blocuri și cere bani locatarilor
Ceea ce pare a fi o nouă modalitate de furt sau înșelăciune a fost sesizată chiar de 1 Decembrie în municipiul Ploiești.
Ceea ce pare a fi o nouă modalitate de furt sau înșelăciune a fost sesizată chiar de 1 Decembrie în municipiul Ploiești.
Locatarii unui bloc din zona de Sud a municipiului au apelat la ajutorul polițiștilor după ce s-au trezit la ușile apartamentelor cu o falsă călugăriță care le solicita bani.
„Persona a fost prinsă la intrarea în bloc. Voia să înșele oamenii. S-a întâmplat miercuri seara în blocul Gioconda Sud.
Ar fi bine să știe și populația orașului despre asemenea personaje, să se ferească” a fost mesajul primit de un cititor fidel pe adresa redacției.
Observatorul Prahovean a solicitat un punct de vedere cu privire la această situație Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, iar reprezentanții instituției au precizat că:
„La data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii Secției nr.4 de poliție Ploiești au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană îmbrăcată în haine de călugăriță, solicită bani cetățenilor, în zona de sud a municipiului.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat în zona indicată unde au identificat un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul București, care apela la mila cetățenilor.
Bărbatul în cauză a fost sancționat conform Legii 61/1991, pentru apelare la mila publicului, cu amendă în valoare de 100 de lei.
Totodată, polițiștii monitorizează în continuare zona în vederea prevenirii acestui gen de fapte antisociale.”
Sursa: Realitatea de Prahova
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











