Doi conducători auto au primit ieri, la Ploiești, dosare penale în locul permisului auto.

Ambii au fost prinși că au condus sub influența alcoolului: unul după ce a fost tras pe dreapta pentru un control de rutină, iar al doilea după ce, beat fiind, a provocat un accident rutier.

La data de 10 ianuarie, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești au oprit, pentru control, la intersecția străzilor Râfov și Corlătești, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiu. S-a dovedit a fi mai mult decât o verificare de rutină când echipajul și-a dat seama că individul emana halenă alcoolică. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

Două ore mai târziu, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești- Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la un accident cu pagube materiale produs pe strada Depoului.

“Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr în vârstă de 26 de ani, din județul Dâmbovița, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Depoului, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus.

Întrucât tânărul în vârstă de 26 de ani emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În urma impactului celor două autoturisme nu au rezultat victime”, au precizat reprezentanții IJP Prahova, cu privire la acest eveniment.

În cele două cauze, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentPrahova. Sinucidere în munți. Imagini din timpul operațiunii Salvamont, în zona Azuga
Articolul următorS-a aprobat creșterea soldelor de grad pentru militari și a salariilor gradului profesional pentru angajații din MAI