Garda de Mediu Prahova a anunțat rezultatele verificărilor și măsurile dispuse ca urmare a scurgerilor de produs petrolier din conductele unor companii, la Cărbunești și în cartierul Albert (Blejoi-Ploiești). 

“Urmare postărilor din data de 28.01.2022 și a controalelor efectuate, Garda de Mediu Prahova a sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 150.000 lei un operator în domeniu petrolier. Sancțiunea a fost aplicată ca urmare a unei avarii la conducta de transport țiței din Comuna Cărbunești, cu afectarea râului Lopatna, avarie care a fost constatată în data de 28.01.2022. În urma verificărilor făcute a rezultat că au fost încălcate prevederile OUG 195/2005 privind protecția mediului, ceea ce a impus sancționarea operatorului.

Cu amendă contravențională în cuantum de 50.000 lei a fost sancționat și deținătorul conductei din care s-a produs scurgerea de produse petroliere care a afectat o suprafață însemnată de teren în localitatea Blejoi, eveniment care a avut loc tot în data de 28.01.2022”, informează un comunicat al Gărzii de Mediu Prahova.

La Cărbunești, problemele au apărut ca urmare a unei avarii la o conductă a OMV Petrom, în timp ce, la Ploiești, incidentul a fost cauzat de spargerea unei conducte Conpet.

GNM – CJ Prahova a mai anunțat că a dispus măsuri imediate de remediere, precum și curățarea suprafețelor de teren afectate și aducerea la starea inițială.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentPrahova. Incendiu la un depozit și o fostă sală de sport din Filipeştii de Târg
Articolul următorBilanț coronavirus 18 februarie: 14.524 cazuri noi și 135 decese