• Unul dintre operatorii de apă și canalizare din județul Prahova a decis ca, în această săptămână, să sisteze furnizarea apei potabile către consumatorii din 10 localități, în anumite intervale orare. Măsura, care vizează inclusiv două orașe, a fost luată în contextul temperaturilor ridicate, al secetei, dar și din cauza consumului excesiv înregistrat în ultima perioadă.

Programul de furnizare a apei potabile este valabil până pe 10 iulie și vizează localitățile Mizil, Urlați, Gornet Cricov, Ciorani, Scorțeni, Baba Ana, Fântânele, Vadu Săpat, Iordacheanu, Chiojdeanca.

“Societatea HIDRO PRAHOVA SA anunță că este obligată să mențină și în săptămâna 4-10 iulie 2022 un program de distribuție a apei pentru mai multe localități din aria de operare, din cauza resurselor insuficiente de apă, în condiții de secetă excesivă și pe fondul unor consumuri extrem de ridicate pentru activități agricole și de grădinărit.

Pentru a afecta cât mai puțin populația din zonele vizate, societatea HIDRO PRAHOVA SA a luat măsuri ca în majoritatea localităților unde se impune introducerea unui program de distribuție, oprirea apei să se facă numai pe timpul nopții, în scopul refacerii necesarului de consum din rezervoarele de înmagazinare.

Prezentăm în continuare localitățile afectate de aceste măsuri, precum și programele de distribuție a apei aferente fiecărei zone:
  • În orașul Mizil și în comuna Gura Vadului, apa va fi furnizată în regim normal pe parcursul zilei, intervalul de oprire pentru reîncărcarea rezervorului fiind cuprins între orele 23.00 – 5.00.
  • În orașul Urlați și în comuna Gornet Cricov, apa va fi furnizată în regim normal pe parcursul zilei, intervalul de oprire fiind cuprins între orele 0.00 – 5.30.
  • În comuna Ciorani, apa va fi furnizată în regim normal pe parcursul zilei, intervalul de oprire fiind cuprins între orele 23.00 – 4.30.
  • În comuna Scorțeni (satele Mislea, Scorțeni, Bordenii Mari și Bordenii Mici), apa va fi oprită pe timpul nopții, în intervalul 23.00-5.30, iar pe parcursul zilei numai între orele 13.00 – 16.30 .
  • În comuna Baba Ana (satele Conduratu, Cireșanu și Satu Nou), apa va fi furnizată în regim normal pe parcursul zilei, intervalul de oprire fiind cuprins între orele 23.00 – 5.00.
  • În comunele Fântânele și Vadu Săpat, apa va fi furnizată numai în intervalele 6.00-8.00 și 18.00-21.00.
  • În comunele Iordăcheanu (sat Mocești) și Chiojdeanca (satele Trenu și Nucet), abonații din zonele înalte nu vor avea apă, din cauza consumului ridicat semnalat în cele două localități”, au anunțat reprezentanții operatorului.

Aceștia spun că restricțiile ar putea fi ridicate mai devreme numai dacă va ploua suficient pentru a completa rezervele de apă necesare asigurării consumului în zonele vizate.

“HIDRO PRAHOVA SA precizează că a informat primăriile localităților afectate despre necesitatea introducerii acestor restricții, implicit cu privire la faptul că programul de furnizare a apei potabile reprezintă, în acest context, singura soluție tehnică pentru refacerea resurselor de apă în sistemele de alimentare.

Societatea HIDRO PRAHOVA SA face în continuare apel la toți abonații să folosească apa strict în gospodărie și să renunțe la utilizarea resurselor existente pentru activități agricole și de grădinărit, în scopul evitării acestor deficiențe în procesul de distribuție”, au mai transmis reprezentanții societății.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentIncredibil, dar adevărat: Reghecampf refuză să plătescă pensia alimentară! Anamaria Prodan, declarația care îl îngroapă definitiv. Ca bărbat! EXECUTAT!
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET: Rugăciunea cea mai puternică este rugăciunea scurtă, care se face din adâncul inimii