Un bărbat de 35 de ani din Mănești a fost reținut de polițiști după ce și-a bătut vecinul până l-a băgat în spital.

Joi polițiștii au descins la adresa agresorului iar față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

Potrivit IPJ Prahova, joi dimineață polițițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Secția de Poliție Rurală Cocorăștii Colț au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în comuna Mănești, în vederea documentării activității infracționale a unei persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni de lovire sau alte violențe.

O persoană a fost condusă la sediul unității de poliție, pentru audieri.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 28 spre 29 august a.c., un bărbat, în vârstă de 35 de ani ar fi avut un conflict spontan cu un vecin, iar ulterior conflictul a degenerat, bărbatul în vârstă de 35 de ani agresându-l pe vecinul său, acesta necesitând transportarea la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, rămânând internat.

În urma percheziției efectuate, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă.

În baza probatoriului administrat, față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Cocorăștii Colț, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infrcațiunii de lovire sau alte violențe.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentAccident pe A3, în zona Bărcănești, Prahova – Un camion de mare tonaj s-a răsturnat, blocând traficul dinspre Ploiești spre Capitală
Articolul următorRomânii fără asigurare medicală se pot înscrie pe listele medicilor de familie