Mai multe persoane au fost implicate, vineri, într-o altercație pe o stradă din Mizil. Un copil de 12 ani și un bărbat de 33 de ani au fost răniți și au necesitat transportul la spital.

În urma altercației, un tânăr în vârstă de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice. Pentru alte două persoane a fost luată măsura controlului judiciar.

Scandalul a izbucnit, vineri, 23 septembrie, la Mizil, iar potrivit primelor date, inițial, cei implicați și-au adresa injurii și amenințări, însă totul s-a amplificat, iar două persoane, printre care și un copil în vârstă de 12 ani, au fost rănite.

Polițiștii orașului Mizil au fost sesizați, în jurul orei 11.00, cu privire la faptul că pe o stradă din oraș este un conflict în desfășurare.

„În baza sesizării, s-a constituit echipa operativă, care s-a deplasat la fața locului, identificând mai multe persoane, ce își adresau reciproc injurii și amenințări. Din primele verificări, s-a stabilit că în altercație au fost rănite două persoane, respectiv un minor, de 12 ani și un bărbat, în vârstă de 33 de ani, ulterior fiind transportați la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Prahova.

În urma probatoriului administrat, potrivit IPJ Prahova, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat instanței competente, cu propunere de arestare preventivă.

Față de alte două persoane, a fost luată măsura controlului judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

„Cercetările sunt continuate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova”, a precizat IPJ Prahova.

 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentScandalul Anamaria Prodan – Laurențiu Reghecampf a explodat în presa internațională: „Și-a bătut soția și a amenințat-o cu moartea”
Articolul următorDOVADA INCONTESTABILĂ A AGRESIUNII. Anamaria Prodan, luată la pumni de Reghecampf – VIDEO ȘOCANT. Momentul în care bărbatul lansează PRIMUL ATACUL