Cinci bărbați reținuți după 12 percheziții care au avut loc miercuri, în Ploiești, au scăpat de arest.

“Cei cinci au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiesti, unde a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a luat de către procurorul supraveghetor măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, joi după-amiază.

În urma acțiunilor derulate miercuri, șapte persoane, cu vârste între 17 și 55 de ani, au fost conduse la audieri.

Ancheta a fost demarată ca urmare a unui scandal produs la începutul anului, în zona de nord a Ploieștiului.

În urma celor 12 percheziții, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, un pistol neletal, 5 cuțite, 3 săbii, un baston electroșoc și alte obiecte folosite la activitatea infracțională.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentIncendiu pe 10 hectare, la granița dintre Prahova și Dâmbovița
Articolul următorPrahova. Autoutilitară cu opt persoane răsturnată pe DN1, la Potigrafu. Şoferul a fost depistat băut