Doi minori, de 14, respectiv 15 ani, sunt cercetați de polițiștii prahoveni pentru furt calificat și distrugere. Ei au devastat o casă de vacanță din Comarnic din care au furat mai multe bunuri.

La data de 12 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Comarnic, în urma investigațiilor și verificărilor efectuate, în cadrul unui dosar penal, pentru furt calificat și distrugere, au identificat persoanele bănuite, ca fiind 2 minori, cu vârstele de 14 și 15 ani.

În fapt, la data de 9 aprilie a.c., la sediul unității s-a prezentat un bărbat, care a sesizat faptul că, persoane necunoscute i-ar fi pătruns în locuința de vacanță, din orașul Comarnic, de unde ar fi sustras un calorifer, un set de boxe audio, 3 camere de supraveghere video și 2 sticle cu băuturi alcoolice, totodată distrugând mai multe bunuri.

Cei doi minori,  din orașul Comarnic au fost conduși la sediul unității de poliție, iar în urma audierilor aceștia au recunoscut faptele comise, prejudiciul cauzat fiind recuperat în proporție de 70%.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și distrugere.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentJudețele cu cele mai mari și cu cele mai mici pensii din România. În ce judeţ din vestul ţării pensia medie a trecut de 400 de euro
Articolul următorPedepse mai dure şi amenzi mai mari pentru cei care schingiuiesc sau omoară animale