Poliţiştii rutieri din Ploieşti au făcut uz de armă pentru prinderea unui şofer care a refuzat testarea cu aparatul etilotest, s-a urcat la volan şi a fugit spre centrul oraşului, ulterior stabilindu-se că persoana în cauză era sub influenţa alcoolului.

Conform datelor comunicate, marţi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, incidentul a avut loc duminică noaptea, în jurul orei 00,00, în zona Parcului Municipal Vest.

Poliţiştii rutieri au oprit pentru control un autoturism care circula pe aleea de acces în parc, iar şoferul, un bărbat de 32 de ani din oraşul Mizil, a refuzat testarea cu etilotestul.

“În timp ce poliţiştii discutau cu bărbatul, acesta s-a urcat la volanul autoturismului pe care îl conducea şi a pornit către centrul municipiului Ploieşti. Având în vedere acest aspect, bărbatul a fost somat să se oprească, însă, întrucât şi-a continuat deplasarea, unul dintre poliţişti a executat un foc de armă în plan vertical, conducătorul auto neoprind nici de această dată. Ulterior, au fost efectuate verificări la domiciliul său, fiind invitat la sediul unităţii de poliţie, în vederea audierii”, a transmis IPJ Prahova.

În urma prezentării la sediul unităţii, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Fiind testat şi cu aparatul DrugTest, de această dată rezultatul a fost negativ.

Faţă de bărbat a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă de 1.885 de lei, conform OUG nr. 195/2002 privind circulaţia de drumurile publice, fiindu-i, totodată, reţinut permisul de conducere pentru 120 de zile.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentCod portocaliu de vreme severă pentru judeţele Dâmboviţa şi Prahova
Articolul următorAccident rutier pe DN1, la Teişani, între un motociclist şi un TIR