Un alt caz de furt al catalizatorului auto ne-a fost semnalat pe adresa redacției de un ploieștean domiciliat în zona Vest a orașului.

Vă reamintim că în noaptea de 16 spre 17 februarie un alt ploieștean care și-a lăsat mașina parcată în zona Gării de Vest a rămas fără catalizator.

De această dată, mașina lăsată fără catalizator era parcată în spatele complexului Baraolt din cartierul Vest.

„Referitor la articolul „Furturi de catalizatoare auto în Ploiești. Ultima lovitură a avut loc azi noapte la Gara de Vest” apărut în ziarul dumneavoastră în data de 17 februarie 2023, doresc să vă prezint un nou caz de furt al catalizatoarelor auto.

La fel ca cel din articolul mai sus menționat, cand am pornit mașina să plec la serviciu se auzeau zgomote ciudate și mergea mai greu. La service s-a constatat furtul catalizatorului. Atașat vă trimit și o poza cu dauna pricinuită.

Voi depune o plângere la poliție în cursul zilei de azi.” ne-a transmis plin de indignare ploieșteanul.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentCum își vor primi elevii navetiști banii pentru transport
Articolul următorBaza de calcul a indemnizației de șomaj se majorează de la 1 martie