Două persoane au fost reținute de polițiștii ploieșteni din cadrul Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului, în urma unor percheziții derulate ieri în municipiu.
 
Este vorba despre un proxenet și o prostituată care ar fi tâlhărit mai mulți dintre bărbații ce au apelat la serviciile ei.

“În cauza instrumentată de polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului Ploiești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de proxenetism, tâlhărie calificată în formă continuată și furt calificat, în urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă.

Astfel, în baza probatoriului administrat, față de bărbatul în vârstă de 30 de ani, și față de femeia în vârstă de 29 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive”, au anunțat miercuri reprezentanții IJP Prahova, la o zi după perchezițiile derulate în acest dosar.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentCNSU a aprobat încetarea stării de risc epidemiologic şi biologic generată de pandemia de COVID-19
Articolul următorActul sexual cu un minor sub 16 ani, considerat viol. Noua lege adoptată de Camera Deputaților