Șapte percheziții au loc în această dimineață, una în Ploiești și restul în comuna Dumbrăvești, în două dosare de furt.
„Polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Furturilor din Locuințe efectuează 6 percheziții domiciliare în comuna Dumbrăvești la locuințele unor persoane bănuite că în luna martie a.c., ar fi sustras dintr-o societate comercială mai multe bunuri în valoarea de aproximativ 250.000 de euro.
Totodată, și polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului efectuează o percheziție la două persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
În cadrul acestei cauze penale, s-a reținut faptul că la data de 17 mai a.c., unei persoane i-ar fi fost sustras un portofel, prejudiciul fiind de aproximativ 6.000 de lei”, a anunțat IJP Prahova.
Nouă persoane vor fi conduse la sediul unităților de poliție pentru audieri.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, iar activitatea beneficiază de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă “Matei Basarab” Ploiești.
Sursa: Realitatea de Prahova