Trei prahoveni cu vârste între 18 și 22 de ani au fost vizați de percheziții organizate, joi dimineață, de polițiștii Secției 3 Ploiești. Doi dintre aceștia au fost conduși la audieri.

„Polițiștii din cadrul Secției nr.3 de Poliție Ploiești, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, au efectuat 3 percheziții domiciliare, într-o comună din județ, la domiciliile a trei bărbați, cu vârstele de 18, 20, respectiv 22 de ani, doi dintre aceștia fiind conduși la sediul unității, pentru audieri.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 5-15 februarie a.c.,  persoanele bănuite ar fi sustras mai multe scule electrice, precum și alte bunuri din mai multe garaje din municipiul Ploiești.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 11.000 de lei”, a anunțat IJP Prahova.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate o parte din bunurile sustrase.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentIncendiu la o mașină de gunoi, în Ploieşti
Articolul următorDe Paște, patronii le pot da angajaților cadouri de până la 300 de lei. Acestea nu se impozitează