Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Ploiești au desfășurat ieri, pe raza municipiului, o acțiune, ce a avut ca scop verificarea respectării de către conducătorii auto a normelor prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

 Printre obiectivele acțiunii s-au numărat:

– identificarea conducătorilor auto care parchează fără drept autovehiculele pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități;

– verificarea legalității privind utilizarea cardurilor de parcare gratuită de către persoanele însoțitoare a persoanelor cu dizabilități;

– prevenirea și combaterea faptelor contravenționale și a infracțiunilor.

Astfel, au fost verificate 20 de autovehicule și au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale pentru conducătorii auto care au parcat fără drept pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități.

Valoarea amenzilor se ridică la 6.300 de lei.

Pentru persoanele cu dizabilități, locurile de parcare special destinate sunt o necesitate, iar prin respectarea marcajelor acestor spații, nu numai că ne conformăm legii, ci facem un gest cât se poate de normal față de semenii noștri.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentProdus retras de Mega Image, din cauza conținutului de pesticide peste limita legală. Lista magazinelor în care a fost comercializat
Articolul următorBilanț coronavirus – 19 august – Autoritățile anunță noile statistici – Câte infectări s-au înregistrat în ultimele 24 de ore