Duminică seara, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Bușteni, în timp ce desfășurau activități pe raza de competență pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, au oprit pentru control, pe Bulevardul Libertății din oraș, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani, din orașul Azuga.

Având în vedere comportamentul suspect al conducătorului auto, acesta a fost supus testării cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism. Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul figurează cu permisul de conducere anulat. Astfel, în urma probatoriului administrat, față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

 

Tot duminică, în jurul orei 16.45, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe Drumul Național 1, pe raza orașului Comarnic, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Ilfov.

Polițiștii au solicitat conducătorului auto documentele personale și pe cele ale autoturismului, însă bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere.

Având în vedere acest aspect, au fost efectuate verificări în bazele de date, stabilindu-se faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările sunt continuate de polițiști, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere. Având în vedere comportamentul suspect al conducătorului auto, acesta a fost supus testării cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism. Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul figurează cu permisul de conducere anulat.

Astfel, în urma probatoriului administrat, față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorCOMUNICAT – Trustul Realitatea Media respectă independența editorială a concurenților direcți și nu este implicat în nicio luptă cu postul B1 TV