O șoferiță de 64 de ani este cercetată penal după ce, azi-noapte, polițiștii au depistat-o conducând sub influența alcoolului. Femeia a fost trasă pe dreapta în jurul orei 1.00, pe un drum din Filipeștii de Pădure.

“Noaptea trecută, în jurul orei 01:00, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza de competență, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Florești au oprit, pentru control, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 64 de ani din comuna Filipeștii de Pădure.

Cu ocazia testării cu aparatul etilotest a conducătoarei auto, acesta a indicat valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care femeia a fost condusă la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge”, au detaliat reprezentanții IJP Prahova.

 
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentPaște fericit!
Articolul următorMesajul președintelui UMPMV, general (r) Gabriel Oprea, de Paște: Fie ca iubirea Lui Hristos pentru oameni să ne facă mai înțelepți