Un tânăr de 25 de ani, din Bărcănești, fără permis, a fost depistat ieri conducând un moped, pe o stradă din comună. Acum este cercetat, iar alături de el a intrat în bucluc și prietenul care i-a împrumutat vehiculul.
“La data de 1 mai a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi au oprit, pentru control, pe strada Ficusului din satul Ghighiu, un moped condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani, domiciliat în comuna Bărcănești. Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date a rezultat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și încredințare.
Sursa: Realitatea de Prahova