La data de 29 august a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați despre faptul că pe strada Teilor din municipiu maimulte persoane erau implicate într-un conflict.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului identificând șapte persoane implicate în conflict.

Potrivit IPJ Prahova, între cei șapte bărbați cu vârste cuprinse între 17, respectiv 47 de ani ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia patru dintre aceștia ar fi fost agresați de ceilalți trei. Nu a fost necesară transportarea celor implicați în conflict la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Un tânăr în vârstă de 22 de ani ar fi distrus cu un obiect contondent și geamul portierei unui autovehiculul.

În baza probatoriului administrat, față de trei persoane tineri cu vârstele de 21, 22, respectiv 25 de ani, domiciliate în municipiu a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentAvertizări meteo COD GALBEN și PORTOCALIU! Averse, descărcări electrice și furtuni, în cea mai mare parte a țării!
Articolul următorLucian Bode: Vom avea în teren, la deschiderea anului şcolar, peste 8.800 de efective ale MAI