Prahova. Un pacient al Spitalului Judeţean Ploieşti s-a aruncat de pe geam

Prahova. Un pacient al Spitalului Judeţean Ploieşti s-a aruncat de pe geam
Un pacient internat la Secția Chirurgie 2 de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești s-a aruncat pe geam în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 03:00.
Un pacient internat la Secția Chirurgie 2 de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești s-a aruncat pe geam în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 03:00.
Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, a fost operat de urgență, iar în prezent starea lui este stabilă.
Pacientul, în vârstă de 34 de ani, este cunoscut cu afecțiuni psihice și era internat la Secția de Chirurgie 2 de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești ca urmare a unor fracturi costale suferite tot ca urmare a unei căderi de la înălțime.
La un moment dat, pacientul, în timp ce se afla în salon, s-a ridicat brusc din pat și, într-o fracțiune de secundă, s-a aruncat pe geam fără ca alți pacienți să aibă cum să intervină.
În urma impactului, pacientul a suferit o fractură deschisă la umăr, iar în prezent este în stare stabilă la secția ATI.
„A fost demarată o anchetă să vedem circumstanțele producerii incidentului”, a precizat dr. Bogdan Nica, directorul Spitalului Județean de Urgență Ploiești.
Sursa: Realitatea de Prahova
Citește și:
- 21:57 - ONU critică dur declarațiile lui Trump: „Discursul urii rasiste” poate alimenta intoleranța
- 20:37 - Parlamentul a decis să accepte prezența pe teritoriul României a unor echipamente şi forţe militare americane
- 20:34 - Ion Cristoiu, analiza momentului despre implicarea României în conflictul SUA-Iran: „AUR este marele câștigător al momentului, pentru că vrea pace”
- 20:32 - Anca Alexandrescu: „Nu vreau să expunem România în acest moment”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











