Un accident mortal care s-a produs duminică după amiază în comuna Poienarii Burchii din Prahova.
 
În jurul prânzului, un bărbat în vârstă de 43 de ani și un alt tânăr în vârstă de 23 de și-au pierdut viața în urma coliziunii dintre două autoturisme.

Un alt tânăr în vârstă de 21 de ani fost transportat la Spitalul Floreasca cu un elicopter SMURD.

Surse apropiate anchetei au declarat că la momentul producerii accidentului, bărbatul în vârstă de 43 de ani, de fel din Dâmbovița, care se afla la volanul unuia dintre cele două autoturisme era urmărit de poliție.

Aceleași surse au mai precizat că bărbatul era cercetat într-un dosar de viol, victimă fiind o adolescentă de doar 13 ani. Duminică dimineață aceasta și-ar fi înștiințat familia printr-un mesaj trimis de pe telefonul mobil că vrea să se sinucidă.

Apropiații acestuia au alertat Poliția, iar oamenii legii au început să-l caute. Au fost primite indicii că acesta s-ar afla pe raza județului Prahova și au pornit în urmărirea lui.

La ora 11.30, în timp ce se deplasa pe DJ 101A acesta a pătruns pe contrasens și a intrat într-un alt autoturism condus de un tânăr de 23 de ani. Ambii șoferi au murit pe loc.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentFlowers Market Holland – cel mai mare depozit de flori din Capitală a împlinit 10 ani VIDEO
Articolul următorÎngrijirea picioarelor: de ce nu ar trebui să-ți tai unghiile prea scurt?