În seara zilei de 5 noiembrie, în jurul orelor 21.20, un bărbat a căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești.
Conform ISU Prahova, incidentul a avut loc pe strada Înfrățirii, din Ploiești.
La fața locului intervin două echipaje medicale de urgenţă din cadrul SMURD și SAJ.
Conform Serviciului de Ambulanță Județean Prahova, bărbatul avea 21 de ani. Acesta a fost declarat decedat.
Conform IPJ Prahova, părinții tânărului decedat au fost transportați la spital.
La fața locului s-au deplasat și o autospecială de stingere și o autoscară, deoarece în cădere victima a acroșat mai multe aparate de aer condiționat care stau să cadă.
Sursa: Realitatea de Prahova