Ca să nu existe niciun fel de dubiu în ceea ce privește rata incidenței în funcție de numărul de îmbolnăviri de coronavirus de la nivelul Ploieştiului, municipalitatea a ales o variantă inedită în a face public acest lucru.
Astfel, reprezentanţii Primăriei Ploiești au anunțat că, începând de ieri, în fața sediului acesteia, va fi arborat un steag ce va indica scenariul corespunzător incidenței COVID-19 la nivelul localității.
Ca urmare, toți cei care trec prin fața sediului municipalității văd acum un steag de culoare galbenă, potrivit scenariului stabilit pentru localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3 cazuri/1000 locuitori, valabil și la Ploiești din data de 29 aprilie a.c., timp de două săptămâni. Reprezentanții Primăriei Ploiești au menționat că autoritatea publică locală a luat această măsură în scopul unei informări, cât mai vizibile și eficiente, cu privire la situația ratei de infectare cu virusul SARS-CoV-2, atât a cetățenilor din municipiu, cât și a persoanelor aflate în tranzit în oraș, astfel că steagul care va fi arborat va avea următoarele culori: verde, galben, roșu, în funcție de scenariul în care se află municipiul Ploiești.
Sursa: Realitatea de Prahova