Serviciul Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Ploieşti va funcționa după un program special în acest weekend, decizia fiind luată în contextul în care duminică, pe 10 noiembrie, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale.

Funcționarii vor încerca să rezolve, astfel, solicitările venite pe ultima sută de metri din partea celor care au nevoie de eliberarea sau preschimbarea cărților de identitate, pentru a-și putea exercita dreptul la vot.

Programul SPCLEP Ploiești, în weekendul 9-10 noiembrie:

SERVICIUL STARE CIVILĂ

09 noiembrie 2019

9.00 – 13.00 – doar eliberarea certificatelor de stare civilă duplicate necesare întocmirii actelor de identitate pentru exercitarea dreptului la vot

9.00 – 12.00 – înregistrări decese

Oficiere căsătorii conform programărilor efectuate

10 noiembrie 2019

9.00-13.00 – doar eliberarea certificatelor de stare civilă duplicate necesare întocmirii actelor de identitate pentru exercitarea dreptului la vot

Oficiere căsătorii conform programărilor efectuate.

Articolul precedentMircea Dinescu şi spectacol cu foc şi lumini, în a 5 a zi a Festivalului de Teatru Toma Caragiu Ploieşti
Articolul următorAccident la Strejnicu. Femeie lovită de o maşină în timpul unei manevre de mers înapoi
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.