Asistenta medicală de la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești, depistată inițial pozitiv la testul rapid, a iesit “negativ” potrivit rezultatelor analizelor efectuate la Institutul Matei Balș din București! Cu alte cuvinte nu are coronavirus!

Testul a fost repetat, tot la Institutul Matei Bals.

Dacă și cel de-al doilea set de teste care vor fi efectuate persoanelor izolate vor ieși negative, atunci acestea vor reveni la muncă, în Spitalul Județean.

”Testul asistentei de la UPU, confirmată la prima testare cu rezultatul pozitiv , a fost negativ după testarea realizată de Institutul Matei Balș. Nu trebuie să ne îndoim de acuratețea acestui rezultat, întrucât testarea a fost realizată de două ori, conform metodologiei medicale specifice”, a anunțat Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova, instituție în subordinea căreia se află Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

Articolul precedentVestea mult aşteptată de fanii UNTOLD şi NEVERSEA | Ce se întâmplă cu abonamentele
Articolul următorMarcel Vela, anunțul zilei: ce prevede Ordonanța Militară nr. 10. Noi REGULI după relaxarea măsurilor