Joi, în intervalul orar 15:00 – 19:00, polițiști rutieri din cadrul mai multor subunități ale IPJ Prahova au desfășurat o acţiune în vederea creşterii gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice.

Polițiștii au acționat pe DJ 102 și DJ 102C, în Plopeni Sat și Sângeru, ocazie cu care au fost instituite 10 filtre rutiere, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, în special pentru identificarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză și a celor care conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice, precum și a abaterilor săvârșite de pietoni și bicicliști.

Au fost controlate aproximativ 300 de autovehicule și aplicate peste 120 de sancțiuni contravenționale, dintre care cele mai multe pentru abateri la regimul rutier, conform OUG nr. 195/2002. Dintre abaterile la regimul rutier identificate, cele mai multe sancțiuni (37) au fost aplicate conducătorilor auto care au depășit regimul legal de viteză. Valoarea totală a sancțiunilor depășește 47.000 de lei.

Întrucât se apropie weekendul, le reamintim participanților la trafic să adopte o conduită preventivă, să respecte regimul legal de viteză, să nu depăşească coloana de autovehicule, să nu oprească sau să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier și să fie atenți la semnalele polițiștilor rutieri.

Totodată, în contextul prevenirii răspândirii virusului SARS-COV-2 recomandăm cetățenilor să respecte în continuare normele de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte mască de protecţie, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentBilanț Coronavirus 26 martie: 6516 noi cazuri și 116 decese
Articolul următorPremierul Florin Cîțu anunță că intrarea în vigoare a noilor restricții pentru combaterea epidemiei se amână până duminică