Pandemia de coronavirus afectează și clubul Petrolul Ploiești. Reprezentanții clubului au anunțat că în lunile aprilie și mai fotbaliștii vor primi salariile reduse cu 50%. În plus, o parte dintre angajați a intrat în șomaj tehnic.

Într-un comunicat de presă, reprezentanții clubului anunță că dacă vor îndeplini obiectivul și vor promova în Liga 1 la finalul sezonului, atunci vor fi restituiți banii din contract care se scad în aceste două luni.

”Având în vedere situația actuală din fotbalul românesc, cauzată de evoluția pandemiei și a măsurilor luate de autorități, în urma discuţiilor cu partenerul finanţator s-a decis ca remunerațiile jucătorilor echipei de seniori şi a staff-ului tehnic şi medical să fie reduse cu 50% pentru lunile aprilie şi mai. Totodată, pentru aceeași perioadă, o parte dintre salariaţii clubului Petrolul Ploiești vor intra în şomaj tehnic. În funcție de evoluția situației, măsurile vor fi reevaluate la sfârșitul lunii mai 2020.

În cadrul discuţiilor, au fost avute în vedere toate variantele pentru a găsi soluţii optime pentru angajaţi şi jucători, diminuarea salariilor fiind o alternativă mai bună faţă de suspendarea contractelor.

După reluarea competiţiilor sportive, dacă echipa Petrolul Ploieşti promovează în Liga 1 de fotbal și încasează drepturile TV din partea Ligii Profesioniste de Fotbal, se are în vedere compensarea cu maxim 50% din pierderile de venit înregistrate de participanții la activitatea sportivă ale căror remunerații au fost dimininuate.

În perioada următoare, printre obiectivele noastre principale rămân siguranţa şi sănătatea salariaţilor şi jucătorilor şi sustenabilitatea financiară a clubului. Considerăm că este esenţial ca în această perioadă dificilă pe care o traversăm să dăm dovadă de unitate, solidaritate și înțelegere”, se arată în comunicat.

Articolul precedentKlaus Iohannis, apel către români: Legea se aplică, se impune. NU se discută!
Articolul următorVerificarea ITP trebuie efectuată și în această perioadă
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.