Polițiștii prahoveni au reținut mai multe persoane în urma a 13 percheziții care au avut loc miercuri, în Dâmbovița, la indivizi bănuiți că, în câteva luni, ar fi reușit să cauzeze un prejudiciu de 350.000 de lei prin furturi din societăți comerciale și de pe șantiere. Gruparea acționa în Prahova și Ilfov.

“În urma perchezițiilor domiciliare efectuate de polițiștii din Prahova au fost descoperite și ridicate mijloace materiale de probă, înscrisuri, aproximativ 30% din bunurile sustrase și sume de bani în lei și în valută, corespondentul a 25.000 de lei.

Astfel, în baza probatoriului administrat față de 6 bărbați cu vârstele cuprinse între 30 și 48 de ani, din comunele I. L.Caragiale și Conțești, județul Dâmbovița, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unității de parchet competente, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive”, au transmis, în cursul zilei de astăzi, reprezentanții IJP Prahova.

Potrivit informațiilor furnizate ieri de sursa citată, “de la începutul anului 2023, persoanele bănuite ar fi sustras din incinta unor societăți din județele Prahova și Ilfov, bunuri și aparaturi specifice desfășurării activității de șantier sau altor activități comerciale, precum și cantități foarte mari de cabluri din cupru. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 350.000 de lei”.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentPercheziții în mai multe localități din Prahova într-un dosar de furt
Articolul următorEdiție explozivă Culisele Statului Paralel! Dezvăluiri incendiare despre căpușarea CE Oltenia: „PNL și PSD, deopotrivă vinovați”