Prahova a intrat miercuri, 27 aprilie, de la ora 12:00 sub cod galben de vreme severă. Avertizarea meteo este valabilă până joi, 28 aprilie, la ora 23.

Potrivit ANM, fenomenele vizate sunt: instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă.

Astfel, în intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării.

Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și pe alocuri intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat 40…60 l/mp.

La Ploiești va ploua în mai multe reprize pe parcursul următoarelor 48 de ore, temperatura maximă variind între 17 și 22 de grade.

Noaptea, temperatura minimă se va situa între 9 și 11 grade.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentDoi copii răniți într-un accident pe DN72 Ploiești – Târgoviște
Articolul următorȘofer din Băicoi cercetat penal fiindcă a condus beat și având permisul anulat