Acasă Actual Sinaia a intrat în scenariul 3. Ce restricții intră în vigoare

Sinaia a intrat în scenariul 3. Ce restricții intră în vigoare

Primăria Sinaia a comunicat măsurile care au intrat în vigoare pentru intervalul 29 martie – 11 aprilie 2021, după ce rata incidenței a depășit 3 la 1.000 de locuitori. Activitatea restaurantelor și cafenelelor este permisă numai în interiorul hotelurilor și pensiunilor, strict pentru persoanele cazate.

„Ca să fim relaxați și sănătoși, iată ce măsuri de prevenire trebuie să respectăm în perioada 29 martie – 11 aprilie 2021”, a scris, ieri, pe pagina de Facebook, Primăria Sinaia, care a atașat și o imagine cu măsurile care trebuie respectate timp de 14 zile.

Măsuri care se aplică începând cu data de 29 martie 2021:

  • gradul de ocupare a structurilor de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică este limitat la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora,
  • organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, precum și activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă, cu excepția achiziției biletelor loto și a lozurilor,
  • Terasele care nu au acoperiș/plafon/tavan și care nu sunt delimitate de cel puțin doi pereți exterior rămân deschise în condițiile legii,
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturi alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor din interiorul clădirilor este interzisă. Activitatea restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.
 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentEdiție specială, cu Marinela Mititelu la Realitatea PLUS, de la ora 21:00
Articolul următorCulisele Statului Paralel: Cum a fost prădat patrimoniul Costineștiului de către foști șefi al BTT