Sinaia are cel mai mare domeniu schiabil din țară

Sinaia are cel mai mare domeniu schiabil din țară
Sinaia a depășit Poiana Brașov și a ajuns stațiunea din România cu cel mai mare domeniu schiabil
Sinaia a depășit Poiana Brașov și a ajuns stațiunea din România cu cel mai mare domeniu schiabil, a anunțat Salvamont Prahova, cu prilejul inaugurării a noi pârtii și instalații de transport pe cablu pe Valea Prahovei.
“Odată cu cei 7 km noi de pârtie , domeniul schiabil Sinaia (30 km) va deveni cel mai mare domeniu schiabil din țară, devansând Poiana Brașov (24,5 km). Tot de luni se va deschide un nou teleschi, în lungime de 630 m și este în pregătire telescaunul Dorului ce va fi funcțional din sezonul următor. Aceste două noi instalații se vor adăuga la cele existente (două telegondole, două telecabine, trei telescaune, un teleschi, un baby-schi și o bandă).
Noi provocări și pentru salvatorii montani din Sinaia. Baftă!”, a transmis Salvamont Prahova.
Noile amenajări sunt la altitudine, în golul alpin, și au fost realizate din resurse proprii, după cum au anunțat, săptămâna trecută, reprezentanții Primăriei Sinaia.
"Remarcabil la această instalație este faptul că deschide o nouă zonă pentru schiul alpin, în nordul domeniului schiabil actual, cu pârtii spectaculoase pentru pasionații sporturilor de iarnă. Teleschiul Călugărul deservește trei pârtii cu o lungime medie, dar și două pârtii lungi, din vârful muntelui Furnica. Lăptici 3 și Genune, cu câte 2 km fiecare, vor deveni în scurt timp senzația golului alpin. Cu tot cu amenajările noi făcute în Valea Soarelui, Sinaia a câștigat anul acesta peste 8 kilometri de pârtii, ceea ce ne duce la un total de aproape 30 km de pârtii și trasee omologate. Și nu, nu ne oprim aici. Domeniul schiabil sinăian are un potențial uriaș, iar dezvoltarea din ultimii ani nu face decât să ne confirme faptul că suntem pe drumul cel bun", declara zilele trecute Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia.
Sursa: Realitatea de Prahova
Citește și:
- 19:41 - Avion de vânătoare american doborât deasupra Iranului. Teheranul încearcă să captureze piloții
- 18:36 - Polițist din Medgidia, anchetat pentru viol și pornografie infantilă. Ar fi avut o relație cu o minoră
- 17:20 - Motivul pentru care acciza la motorină nu s-a redus cu 50 de bani/litru. Răspunsul Guvernului pentru Realitatea PLUS
- 17:17 - Anca Alexandrescu, reacție după ce Călin Georgescu a scăpat de controlul judiciar: „Este doar un ac în carul cu fân, lucrurile trebuie să revină în matca democrației”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











