IJP Prahova a anunțat depistarea în trafic a încă unui șofer care s-a urcat la volan după ce consumase substanțe psihoactive.

Bărbatul a fost oprit pe o zonă din cartierul 9 Mai.

În cadrul acțiunii «Alchool&Drugs», destinată combaterii conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau substanțelor psihoactive, polițiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliție Prahova au depistat, în jurul orei 20:40,  pe Aleea Prislop din municipiul Ploieşti, un autoturism al cărui conducător auto a fost testat cu aparatul Drugtest. În urma testării, a fost obținut un rezultat pozitiv, indicând prezenţa unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism”, a informat IJP Prahova.

Sursa citat[ menționează că în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentAvertizarea meteo, actualizată: cod PORTOCALIU de fenomene PERICULOASE
Articolul următorEmil Boc, repetentul emisiunii Culisele Puterii