Doi șoferi au fost surprinși, ieri, în plină zi, de polițiștii Secției 2 Ploiești,  în flagrant, sustrăgând dintr-un camion produse dintre cele pe care ar fi trebuit să le transporte.

“La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 11:15, polițiștii Secției nr.2 de poliție Ploiești au depistat în flagrant delict două persoane în timp ce sustrăgeau bunuri din interiorul unui camion care se afla parcat în curtea unei societăți comerciale. Din cercetări a reieșit faptul că cei doi bărbați, cu vârstele de 31, respectiv 36 de ani, angajați în calitate de conducători auto în cadrul unei societăți comerciale de transport marfă, în cursul zilei de ieri urmau să efectueze un transport pentru o altă societate subcontractantă. Aceștia au fost surprinși de către polițiști în timp ce sustrăgeau mai multe cutii cu diverse produse, din semiremorca camionului, și le încărcau în autoturismele personale”, au detaliat reprezentanții IJP Prahova.

La fața locului au fost solicitați reprezentanți din cadrul societății comerciale subcontractante care au inventariat bunurile găsite în cele două autoturisme precum și în apropierea semiremorcii.  Toate produsele sustrase au fost introduse într-o altă semiremorcă, ușile acesteia fiind sigilate în prezența polițiștilor, urmând ca aceasta să fie preluată ulterior și transportată la destinația finală, a mai precizat sursa citată.

Cei doi bărbați au fost conduși la sediul unității de poliție în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și a stabilirii cu exactitate a situației de fapt.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentCât de rapid se termină războiul din Ucraina: Rusia va claca pe front în cel mult 4 săptămâni – Cine a dat verdictul
Articolul următorÎncep înscrierile pentru posturile de soldat/gradat profesionist în MApN! Vezi ce condiții trebuie să îndeplinească cei care-și doresc o carieră militară