Spectacolul „Dragonul”, al Teatrului de Animație pentru copii și tineret „Imaginario” din Ploieşti a fost răsplătit cu premiul pentru scenografie și păpuși la Festivalul Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin”, ediția a IV-a, organizat la Timișoara.
În regia Lilianei Gavrilescu, scenografia aparţinând lui Mihai Androne, „Dragonul” este o poveste fascinantă, un spectacol inspirat de măștile și păpușile teatrului tradițional japonez Bunraku, personajele fiind însufleţite de actorii Mihaela Rus, Ioana Roșu, Costel Dobrescu, Lucian Orbean, Lizica Sterea, Ana Maria Orbean, Nelu Neagoe şi Paul Niculae. Povestea luptătorului Tahiro, care încearcă să își salveze soția și fiul – transformat într-un dragon, de vrăjile maleficului Karura, reușește să cultive în conștiința spectatorilor valorile perene ale umanității: iubirea, onoarea și loialitatea.
În context, demonstrația de măiestrie a artei animației și de virtuozitate pentru păpușarii care însuflețesc personajele, „Dragonul” a fost apreciat încă o dată de către public și de către profesioniștii scenei naționale de animație.