16 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 19.000 de lei, la meciul FCSB - Fenerbahce SK

16 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 19.000 de lei, la meciul FCSB - Fenerbahce SK
Sunt efectuate verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane
Jandarmii bucureșteni au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 19.000 de lei, după meciul de fotbal dintre FCSB și Fenerbahce SK, disputat joi.
''În urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au întocmit două acte de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii privind regimul materiilor explozive, precum și un act de sesizare în conformitate cu prevederile Legii privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri'', informează Biroul de presă al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București (DGJMB).
Dintre sancțiunile contravenționale aplicate, una, în valoare de 10.000 de lei, a fost aplicată organizatorului evenimentului sportiv, iar alta, în valoare de 5.000 de lei, a fost aplicată societății specializate de pază și protecție, pentru nerespectarea obligațiilor care îi revin.
''Totodată, au fost aplicate patru sancțiuni complementare privind interzicerea accesului la competițiile sportive, pe o perioadă de șase luni sau un an'', arată sursa citată.
În continuare, sunt efectuate verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.
AGERPRES
Citește și:
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











