Expoziție de tehnică cu mijloace de intervenție și exerciții demonstrative, vineri, la ISU Prahova

ISUPrahovaL
Ziua Pompierilor va debuta vineri, 13 septembrie, la sediul ISU Prahova, la ora 09.00, unde va avea loc comemorarea eroilor din Dealul Spirii şi a pompierilor prahoveni căzuți la datorie de-a lungul timpului.Tot aici va avea loc o expoziție cu mijloacele de intervenție, dar și puncte de informare preventivă și exerciții demonstrative.
Cu ocazia împlinirii a 171 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova organizează, la sediul din strada Rudului, nr. 96, din municipiul Ploiești, o expoziţie cu tehnică de luptă şi mijloace de intervenție din dotare, puncte de informare preventivă, ateliere de prim ajutor și pirotehnice, precum şi exerciţii demonstrative, a anunțat ISU Prahova, pe pagina de Facebook.„În cadrul şedinței festive vor fi, de asemenea, înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, un ofițer și opt subofițeri care s-au distins prin modul de îndeplinire a atribuțiilor specifice, pregătire profesională și comportament deosebit. Tot vineri, între orele 10:00 – 13:00, cu ocazia aniversării a 171 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova organizează, la sediul din strada Rudului, nr. 96, din municipiul Ploieşti, o expoziţie cu tehnică de luptă şi mijloace de intervenţie din dotare, puncte de informare preventivă, ateliere de prim ajutor și pirotehnice, precum şi exerciţii demonstrative. Cu această ocazie declarăm ziua de vineri, 13 septembrie – ZIUA POMPIERILOR din România, drept „Ziua porţilor deschise” (între orele 10:00-13:00) la toate subunităţile de intervenţie vizitatorii având ocazia să ia contact cu echipamentele/autospecialele de intervenţie în situaţii de urgenţă din dotarea pompierilor prahoveni şi să vizioneze exerciţiile demonstrative organizate”, se arată în postarea ISU Prahova.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News










