Minor electrocutat pe liniile de tren, în zona Hipodromului Ploiești

Minor electrocutat pe liniile de tren, în zona Hipodromului Ploiești
Echipajele de urgență au fost alertate, sâmbătă
Echipajele de urgență au fost alertate, sâmbătă, în jurul orei 21.00, cu privire la un minor care s-ar fi electrocutat în zona liniilor de tren de la marginea Ploieștiului.
Evenimentul a avut loc pe str. Ghighiului, aflată în spatele Hipodromului Ploiești. La capătul acesteia sunt mai multe linii de cale ferată.
La fața locului au intervenit o ambulanță SMURD – Terapie Intensivă Mobilă și o autospecială de prima intervenție și comandă. Victima are aproximativ 14 ani. Potrivit ISU Prahova, prezintă arsuri de gradul III și IV pe 70% din suprafața corporală (față, torace, membre superioare și inferioare). Minorul a fost transportat la spital de echipajul SMURD - Terapie Intensivă Mobilă. Minorul a fost găsit în stare foarte gravă, a fost intubat și ventilat mecanic.
Potrivit Poliției, victima s-ar fi urcat pe un vagon de tren.
"La data de 9 iulie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi au fost sesizați despre faptul că un tânăr în vârstă de 14 ani, din municipiul Ploiești s-ar fi electrocutat în apropierea unei căi ferate.
În baza celor sesizate, s-a format echipă operativă care s-a deplasat la fața locului constatând faptul că minorul s-ar fi electrocutat după ce s-a urcat pe vagonul unui tren, în zona stației Ghighiu.
Sursa: Realitatea de Prahova
Citește și:
- 22:03 - Scandal între Primăria Generală și Consiliul Genereal pe tema scumpirii biletelor STB: proiectul revine pe masa decidenților
- 20:03 - Rețeta lui Sorin Bontea pentru drobul de miel. Trucul simplu care duce gustul de Paște la un alt nivel
- 19:56 - Va plăti Europa prețul războiului lui Trump împotriva Iranului? - analiză POLITICO
- 19:50 - Speriați de situația din Orientul Mijlociu, românii preferă să-și petreacă vacanța de Paște pe litoral și în stațiunile de munte
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











